PRESTATII SI FACILITATI PERSOANE CU DIZABILITATI
email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. telefon: 0757999919
Persoanele cu handicap beneficiază de prestaţii sociale și facilități, dar și de informare şi îndrumare în vederea obţinerii acestora.
I. Conform Legii 448/2006 republicată:
A. Persoanele adulte cu handicap :
a) cu handicap grav:
- indemnizaţie lunară, indiferent de venituri, în cuantum de 529 lei;
- buget personal complementar, indiferent de venituri, în cuantum de 199 lei;
- indemnizaţie de însoţitor, pentru adultul cu handicap grav vizual, în baza opţiunii, în cuantum de 2365 lei.
- dreptul de opţiune între asistent personal şi indemnizaţia de însoţitor dacă certificatul handicap prevede gradul “grav cu asistent personal”;
- gratuitate pe toate liniile de transport urban cu mijloace de transport în comun de suprafaţă şi cu metroul (de această prevedere beneficiază şi însoţitorii persoanelor cu handicap grav, numai în prezenţa acestora, asistenţii personali ai persoanelor cu handicap grav, asistenţii personali profesionişti);
- gratuitatea transportului interurban în functie de optiunea beneficiarului astfel:
- bilete de transport in numar de 24 călătorii/an calendaristic(de această prevedere beneficiază şi însoţitorii persoanelor cu handicap grav, numai în prezenţa acestora, asistenţii personali ai persoanelor cu handicap grav);
-decont de carburant/decont alimentare masini electrice in suma de 1500 lei/an sau perioada valabilitate certificat de handicap.;
-acordare BVC-uri in valoare de 1500 ron/an, sau perioada valabilitate certificat de handicap.
b) cu handicap accentuat:
- indemnizaţie lunară, indiferent de venituri, în cuantum de 350 RON;
- buget personal complementar, indiferent de venituri, în cuantum de 146 RON;
- gratuitate pe toate liniile de transport urban cu mijloace de transport în comun de suprafaţă şi cu metroul; (de această prevedere beneficiază şi însoţitorii copiilor cu handicap accentuat, numai în prezenţa acestora, însoţitorii adulţilor cu handicap auditiv şi mintal, în prezenţa acestora, asistenţii personali/APP);
- gratuitatea transportului interurban în functie de optiunea beneficiarului, astfel:
- în limita a 12 călătorii/an calendaristic (de această prevedere beneficiază şi însoţitorii copiilor cu handicap accentuat, numai în prezenţa acestora);
-decont de carburant/decont alimentare masini electrice in suma de 750 lei/an sau perioada valabilitate certificat de handicap.;
-acordare BVC-uri in valoare de 750 ron/an, sau perioada valabilitate certificat de handicap.
c) cu handicap mediu:
- buget personal complementar, indiferent de venituri, în cuantum de 80 RON.
B. Copiii cu handicap :
Copiii cu handicap, inclusiv copiii cu handicap de tip HIV/SIDA, beneficiază de alocaţie de stat în condiţiile şi în cuantumul prevăzut de lege, majorat cu 100%;
Copiii cu handicap de tip HIV/SIDA beneficiază de o alocaţie lunară de hrană, calculată pe baza alocaţiei zilnice de hrana stabilite pentru consumurile colective din unităţile sanitare publice.
a) copiii cu handicap grav beneficiază de:
- gratuitate pe toate liniile de transport urban cu mijloace de transport în comun de suprafaţă şi cu metroul (de această prevedere beneficiază şi însoţitorii copiilor cu handicap grav, numai în prezenţa acestora, asistenţii personali ai copiilor cu handicap grav);
- gratuitatea transportului interurban în limita a 24 călătorii/an calendaristic (de această prevedere beneficiază şi însoţitorii copiilor cu handicap grav, numai în prezenţa acestora, asistenţii personali ai copiilor cu handicap grav).
b) copiii cu handicap accentuat beneficiază de:
- gratuitate pe toate liniile de transport urban cu mijloace de transport în comun de suprafaţă şi cu metroul; (de această prevedere beneficiază şi: însoţitorii copiilor cu handicap accentuat, numai în prezenţa acestora);
- gratuitatea transportului interurban în limita a 12 călătorii/an calendaristic;( de această prevedere beneficiază si însoţitorii copiilor cu handicap accentuat, numai înprezenţa acestora).
Familia sau reprezentantul legal al copilului cu handicap grav, accentuat ori mediu pe perioada în care îl are în îngrijire, supraveghere şi întreţinere beneficiază de buget personal complementar lunar, indiferent de venituri:
- în cuantum de 463 lei, pentru copilul cu handicap grav;
- în cuantum de 232 lei, pentru copilul cu handicap accentuat;
- în cuantum de 80 lei, pentru copilul cu handicap mediu.
C. Reglementari comune :
Persoanele cu handicap cu afecţiuni renale care necesită hemodializă în alte localităţi decât cele de domiciliu beneficiază de gratuitatea transportului interurban şi peste limita prevăzută, la alegere, cu tren clasa II-a, cu autobuzele sau cu navele pentru transport fluvial, în funcţie de recomandarea centrului de dializă. Beneficiază de aceste prevederi şi asistenţii personali sau însoţitorii persoanelor cu handicap care necesită hemodializă.
Persoanele adulte cu handicap grav şi accentuat precum şi familia sau persoana care are în îngrijire cel puţin un copil cu handicap grav ori accentuat, pot beneficia de credit a cărui dobândă se suportă din bugetul de stat, prin transferuri de la bugetul Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Handicap la bugetele direcţiilor generale de asistenţă socială şi protecţia copilului judeţene, respectiv locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti, în baza unui contract privind angajamentul de plată a dobânzii pentru achiziţionarea unui singur autovehicul şi pentru adaptarea unei locuinţe conform nevoilor individuale de acces, cu condiţia plăţii la scadenţă a ratelor creditului, dar şi cu condiţia ca valoarea creditului să nu depăşească 10.000 de euro, iar returnarea creditului să nu depăşească 10 ani. În cazul achiziţionării de autovehicule adaptate special pentru transportul persoanelor cu handicap netransferabile, dependente de scaunul cu rotile valoarea creditului nu poate depăşi 20.000 de euro, perioada de rambursare fiind de 15 ani.
Persoanele cu handicap, precum şi însoţitorii sau, după caz, asistenţii personali ai acestora, deţinători de autoturisme, beneficiază de scutire de la plata tarifului de utilizare a reţelelor de drumuri naţionale (rovinieta), prevăzut în Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările şi completările ulterioare.
Scutirea se aplică pentru un singur autoturism deţinut de fiecare din persoanele îndreptăţite.
Persoanele cu handicap grav sau accentuat, precum şi însoţitorii sau, după caz, asistenţii personali ai acestora, beneficiază de scutire de la plata taxei hoteliere.
Toate persoanele cu handicap, indiferent de grad, sunt exceptate de la plata contribuţiei pentru asigurările sociale de sănătate pentru veniturile obţinute în baza Legii nr.448/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
II. Conform Legii 227/2015 privind Codului Fiscal, republicată:
Persoanele cu handicap grav şi accentuat sunt scutite de la plata impozitului pe venit pentru:
- veniturile din activităţi independente, realizate în mod individual şi/sau intr-o formă de asociere;
- venituri din drepturi de proprietate intelectuală;
- venituri din salarii si asimilate salariilor, prevăzute la art.76 alin (1) – (3) din Codul Fiscal
- venituri din pensii;
- activităţi agricole, silvicultură si piscicultură, altele decât cele prevăzute la art.105 din Legea 227/2015, realizate în mod individual şi/sau într-o formă de asociere fără personalitate juridică;
- scutire de la plata impozitului pe clădirea folosită ca domiciliu aflată în proprietatea sau coproprietatea persoanelor cu handicap grav sau accentuat, respectiv a reprezentanţilor legali, pe perioada în care au în îngrijire, supraveghere şi întreţinere persoane cu handicap grav sau accentuat cât si terenul aferent clădirii susmenţionate ;
- scutire pentru impozitul pe mijloacele de transport aflate în proprietatea sau coproprietatea persoanelor cu handicap grav sau accentuat, respectiv a reprezentanţilor legali, pe perioada în care au în îngrijire, supraveghere şi întreţinere persoane cu handicap grav sau accentuat, pentru un singur mijloc de transport, la alegerea contribuabilului;
- scutire de la plata chiriei pentru suprafeţele locative cu destinaţie de locuinţe deţinute de stat sau de unităţile administrativ-teritoriale ale acestuia şi care sunt în folosinţa acestor persoane;
- scutire de la plata taxei pentru eliberare autorizaţiei de funcţionare pentru activităţi economice şi viza anuală a acestora;
- pentru funcţionarea unor servicii publice locale create în interesul persoanelor fizice şi juridice, precum şi pentru promovarea turistică a localităţii, consiliile locale, judeţene şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti, după caz, pot adopta taxe speciale de la care persoanele adulte cu handicap grav sau accentuat, respectiv reprezentanţii legali ai minorilor cu handicap grav sau accentuat, sunt scutite.
III. Alte facilități:
Toate persoanele cu handicap, adulte sau minore, indiferent de grad au dreptul să beneficieze la cerere de “Cardul European pentru dizabilitate”. Cardul este documentul care dă dreptul persoanelor cu dizabilităţi la acces gratuit la evenimente culturale, sportive şi de petrecere a timpului liber, în statele membre ale Uniunii Europene participante la proiectul VS/2015/0429 Asigurarea mobilităţii pentru persoanele cu dizabilităţi din Romania şi Europa, denumit în continuare proiect, până în august 2020. Cardul este nominal şi netransmisibil şi este permanent.
Potrivit HG. nr. 43/18.01.2024 privind modificarea și completarea H.G. nr. 1017/2018 pentru aprobarea Normelor metodologice privind modalitatea de acordare a drepturilor la transport interurban gratuit persoanelor cu handicap, persoanele cu handicap grav sau accentuat îşi exprimă opţiunea pentru acordarea gratuităţii la transportul interurban sau pentru acordarea de bonuri de carburant pe suport hârtie, denumite în continuare bonuri de carburant, de bonuri valorice pe suport electronic, denumite în continuare card de carburant, sau pentru decontarea carburantului necesar deplasării cu autoturismul aflat în proprietatea acestora, familiei, asistentului personal, asistentului personal profesionist sau însoţitorului, a părintelui, a tutorelui, asistentului maternal sau persoanei care se ocupă de creşterea şi îngrijirea copilului cu handicap grav sau accentuat în baza unei măsuri de protecţie specială, stabilită în condiţiile legii, pentru cheltuielile necesare alimentării cu carburant şi/sau alimentării mijloacelor de transport electrice, care nu depăşesc suma de 1.500 lei, anual, pentru persoanele cu handicap grav, respectiv 750 lei, anual, pentru persoanele cu handicap accentuat.
Bonurile de carburant sau cardurile de carburant pot fi utilizate doar pe teritoriul României, în termenul de valabilitate, şi numai în scopul pentru care au fost emise.